Daniela's Nykøbing F Story

User Rating:  / 4
PoorBest 

“Hej, my name is Daniela , i come from Romania, I am 24 years old, and this week I will be one of the workshop leaders.” Asta era săptămâna trecută în Nykøbing F, la schimbul de tineret Bridges 2013. Însă cum am ajuns aici e povestea voluntariatului meu european(EVS/SEV).
Era 2011. Colegi de facultate plecaseră prin diverse țări cu programe ca Erasmus, sor-mea voluntară SEV în Luxemburg și trimitea poze superbe, pretenii mei își făceau toți planuri cum să plece fiecare pe la vreo facultate în străinătate iar familia punea presiune pe mine să-mi găsesc un loc într-o țară “mai bună”, să aplic la o facultate “afară”. Însă mie îmi plăcea acasă.
-Vrei sa pleci?
-Nu. Vreau sa stau aici și sa fac ceva util.
Însă începutul verii 2011 m-a prins frustrată și dezamăgita de primul an de master la facultatea de arte secția foto-video. Încercasem și să derulez un program de educație vizuală, non-formală, pe cont propriu în școli, însa lipsa de experiența s-a simțit puternic și dezamăgirea la fel.
-Vrei sa pleci în Danemarca? M-a întrebat sora mea.E ceva cu o casă de cultura cu rampe pentru skateri și sală de concerte.
-Bine. Fie. Plec. Nu mă mai tine nimic aici. O sa ma întorc și cu experiența de acolo o sa fac ceva bun aici.
Eram foarte entuziasmată de idea de nou, dupa 4 ani deja de aceiași facultate, aceiași oameni, acelaș oraș, aceleași baruri, același locuri. Însă am avut o vară minunată înainte de plecare și mulți oameni pe care i-am simțit apropiați si alături de mine și care îmi urau mult noroc. Și l-am avut. Iar Eugenia mi-a spus: “Locul ăsta e perfect pentru tine.” Și asa a fost.
Pe 1Octombrie 2011 am ajuns în Nykøbing, prima oara pentru mine într-o țară nouă, prima oara cu avionul, o vreme superbă, iar Andreea și cu mine cu gecile groase că doar veneam în nord, iar ei pe stradă toți în tricou.
Nykøbing Falster, un orașel cu 16 mii de locuitori, cel mai mare de pe insulă, unde cea mai înaltă construcție este fabrica de zahăr, și următoare turnul bisericii,cu cimitire verzi în care ți-e mai mare dragul să te plimbi și ai șanse sa vezi iepuri mari alergând, unde mașinile opresc la fiecare mică intersecție, unde toata lumea merge pe bicicletă, unde vezi mereu cerul întins și norii mari care trec repede, unde miroase a sfeclă de zahăr și vara sunt câmpuri de rapița de un galben minunat, unde lebede și rațe sunt cersetoare de paine și soarele apune pe insula din vest, și e vânt tot timpul. Iar eu, venită din Bucuresti unde am locuit toata viața am dat de liniște. Liniște mereu, iar dupa 5 seara se închideau și magazinele și era și mai liniste.
Primul șoc cultural: prima ședinta cu o asociație, care tocmai își punea bazile, se vorbea despre ceea ce vor urma să facă în februarie.“Fraților, e Octombrie. Ce vorbim acum despre ce facem peste 4 luni?” gândeam eu. Apoi am ajuns sa fac pentru ei primele 2 afișe din care a rămas si logo-ul și să particip la organizarea primului lor schimb de tineret unde mi-am zis: “ vreau și eu sa fiu workshop leader”.
Au urmat afișe peste afise, planificări de evenimente, ședinte 80% in daneză, seri la cafenele și ture la Kulturfabrikken (locul cu skateri si concerte). Organizarea serii Românești a venit cu întrabrea “Ce e autentic românesc și ce ai vrea să știe alții despre țara ta?” unde împreuna cu Andreea (care a studiat sociologie) am ajuns la concluzia ca întoarcerea la tradiție este ceea ce insemna o cultura și le-am aratat danezilor și celorlati studenti internationali cum danseaza călușarii și le-am povestit despre Brancuși și Eugen Ionescu și Eminescu și puțin despre Vlad Țepes. Am fi vrut sa le povestim despre multe în cateva ore. Am înțeles atunci ca a noastră cultură românească e una destul de complexă.
Altceva de neînteles pentru mine, bucureșteancă: Ce înseamnă o comunitate mică și aproape lipsită de evenimente culturale, unde pentru că in multe zile nu se întamplă nimic, tinerii s-au obișnuit asa mult cu ideea asta încât nici când se întampla ceva nu aflau sau nu apăreau. Uneori preagăteam un eveniment în vreo 2 întâlniri și apoi jumatate de zi înainte, încercând sa facem ceva creativ (crazy events, cum zice mereu Claus, mentorul nostru) distractiv, interactiv, și pregăteam cafeneaua cu lumânări și flori însa veneau 4 oameni sau doar câțiva cunoscuți pe care îi chemam personal. De ce? Un altfel de public.
Am învățat ce înseamnă un alt fel de comunicare, direcționată spre a obține rezultate mai bune pe termen lung. Există greșeli? Ce putem învăța din asta? Cum putem să facem mai bine data viitoare? Toate ședințele de evaluare ale evenimentelor au contat foarte mult pentru dezvoltarea mea.
Daneza? Offff. Să înveți o limbă străină de la zero e foarte dificil atunci când tot ce știi s-a asezat cărămidă cu cărămidă. Însă practic ghicitul din context (care nu e mereu așa de util).
I-am descoperit pe danezi câte puțin și am aflat ca dacă o sa-i întrebi “How are you?” o să-ți povesteasca întâmplări. Nu scapi cu un “I’m fine”. Oamenii cu care am lucrat au fost mereu înțelegători și prietenoși, iar problemele pe care le aveam legate de nevoia unor lucruri în cameră, și cu care ne necăjeam tare mult acum par nedemne de supărare iar faptul ca am fost acolo împreuna cu Andreea și că ne-am spus mereu una alteia ce probleme aveam ne-a echilibrat pe amândoua. Am aflat ca trebuie sa ceri foarte obiectiv ceea ce ai nevoie și ceea ce știi ca ți se cuvine, pentru ca altfel nimeni nu va ghici ce ai și ce ți-ar mai trebui. Aia e mama, iar mama e acasa. Acum ești pe cont propriu. însă asta e doar pe jumatate adevarat âand ești voluntar SEV.
Dupa terminarea stagiului de voluntariat am decis sa răman cu prietenul meu islandez în Copenhaga, pentru ca nu aveam de ce sa ma întorc la înca un an de master, când eu învățasem atat de mult și multe în 8 luni de voluntariat. Am zis din nou da, însă acum dupa ce a trecut aproape un an de locuit chiar pe cont propriu, aș da oricand statutul de imigrant pe cel de voluntar european. Deabea dupa câteva luni de la încheirea voluntariatului mi-am dat seama în ce balon de siguranță am trăit. Iar ceea ce apreciez cel mai mult este lipsa de legătura între munca și bani. Nu lucrezi pentru bani. Nu ai griji adevărate. Banii ți se cuvin din contract. Muncești pentru propria satisfacție și învățare, precum și a celor cu care colaborezi.
.
Poate trebuia sa menționez de mai devreme: Andreea și cu mine, ambele românce, eu din Bucuresti , ea din apropierea Brașovului, eu cu arta, ea cu sociologia, eu cam leneșă, ea motivată să muncească mult, eu mă trezeam cu greu și întarziam, ea se trezea la 7 și alerga și își făcea mâncare dimineața si era mereu punctuală iar eu mâncam prima oara pe la prânz. Noi am fost primele voluntare SEV la Culthus. „Voluntare pilot”. La prima ședință ne-am grăbit tare pentru ca întârziasem și trebuia se mergem pe jos si am ajuns transpirate cu jumatate de ora înainte de ședință pentru ca nu ne sincronizat ceasurile la ora locala. A urmat sa râdem de întâmplarea asta tot restul perioadei și ne-am înțeles perfect. Acum tocmai am cunoscut noua voluntară, a 8-a venită, și ma bucur ca am avut șansa să-i cunosc pe toți cei veniți ca voluntari SEV și fiecare dintre ei s-a dovedit ca fiind un om minunat, talentat și motivat în felul lui.
Cum a schimbat programul SEV Culthus? Se vorbește mult mai mult engleza și la ședinte și la cafenea, iar skaterii prezenți mereu și tot restrul echipei comunica mult mai mult cu voluntarii, care sunt parte activa a locului și un ajutor de baza. Atmosfera este mult mai călduroasă și prietenoasă decât atunci când am aparut noi din senin și nu era usor de înteles exact de ce suntem acolo.
Încă mai e pe peretele de la Kulturfabrikken instalația de street art FACE UP, rezultatul proiectului meu de final, un workshop de o dupamiază cu elevi de la școala de producție, și de fiecare dată când îl văd îmi dă un sentiment minunat de apartenență la acel loc.
Acum că am pașit pe tărâmul de workshop leader totul pare natural. Am trecut prin multe etape și a venit și asta pentru ca am cerut-o destul de convingator. Sunt mândră de ce fac pentru că înseamnă că în continuare cresc în domeniul educației non-formale și că am unde sa cresc și că am prieteni în rețeaua Drums for Peace, o rețea formata din organizați partenere și prieteni din multe țări europene, prietenie care ține de mai mult de 10 ani și care continuă să crească, iar eu sunt una din dovezile că se întâmplă așa.
Iar pentru mine totul a ponit de cand am zis da pentru SEV.
Si inca un lucru. Vin din Romania si sunt mandra de asta, acum poate mai mult ca înainte, și voi fi mereu. Iar A.C.TOR. și prietenii de la Aed Ludens alaturi de care am lucrat cu educație non-formală înainte sa ajunga Servicul European de Voluntariat la mine, sunt doar două din motivele mele de mândrie.

Fifth Edition

5While closing the 4th edition of Scriptamanent, after the final meeting in Izmir, we are already preparing the new call for the next edition of the project. Stay tuned!

Login form