Fii. Nu incerca sa devii.

User Rating:  / 6
PoorBest 

E usor trecut de miezul noptii si pe terasa ultimului etaj dintr- oarecare casa, de pe o oarecare strada din Adidogome se aud inca ritmuri africane de djembe. Pe aleea din fata, mai trece grabit cate un zemi-john, femeile isi strang tarabele de mango, dintr-o camera se aude un copil plangand, iar daca nu esti atent, te impiedici de rogojini de bambus pe care motaie cate un musteriu toropit de caldura. Ianuarie, 2013. E cald. Mai am un pic si adorm, dar inainte, vreau sa-ti mai scriu cateva randuri despre de ce ar trebui sa te opresti si sa mirosi trandafirii. Avem timp pentru orice.
40 de zile africane. As putea face asta o viata, imi spun.
Ma uit cu duiosie la momentul in care am ales sa-mi schimb lumea: cu cateva luni in urma, intr-o seara de octombrie, tocmai completam raportul de activitate al unui proiect de voluntariat pe jurnalism in Iordania care urma sa se termine in cateva zile. O luna in care am batut in lung si-n lat strazile Ammanului in cautare de imagini si povesti, in care am invat sa traiesc frumos intr-o familie de 26 de alti tineri, cu care am calatorit de la Marea Moarta si pana in Wadi Rum in cautarea rasaritului perfect. O stare ciudata de angoasa ma cuprinsese. Ma intorc acasa. Si apoi ce? Ce proiect, in ce colt al lumii, oare cand se va intampla – pur si simplu nu-mi imaginam cum as putea reveni la vechiul stil de viata sedentar, de acasa, unde, cea mai mare exaltare e o excursie de 5 zile cu masina undeva in afara tarii, dar nu prea departe, eventual la Nisipurile Aurii, all inclusive, indelung negociata cu insi care se iluzioneaza ca o pauza cuminte de la servici, le mai poate oferi mult dorita schimbare in viata.
Si apoi s-a intamplat. Fratilor, eu plec in Africa! Care merge cu mine? Un proiect al Comisiei, pe cateva luni in Togo, parea ca e raspunsul la toate intrebarile pe care le aveam asupra viitorului intunecat al revenirii in sanul cald al complacerii de sine de acasa.
Imaginati-va desertul, savanele, tobele, palmerii si oceanul! Acolo e de noi, eu nu mai indur o iarna la minus 30 de grade, cu brazi de plastic si magazine violent decorate de Craciun, care sarbatoresc mai in gluma, mai in serios - apocalipsa din decembrie. Se aude acolo in spate? Am nevoie de o schimbare!
Africa suna bine – m-am vaccinat in India, cat de rau poate sa fie? Am aflat ca atunci cand ajung in tari dezvoltate, invat sa o ajut pe a mea, iar cand soarta ma poarta catre est, spre lumea a treia, invat sa ma bucur de ce am. Ce bine suna, ca la carte! Timpul are sa-mi confirme. Acum am un avion de prins. Ne vedem in primavara, ti-am spus ca mergi cu mine sa ne relaxam la un masaj ayurvedic prin sudul Indiei, sa ne plimbam cu elefantii prin paduri tropicale si sa adormim in tree houses sau sa ne jucam de-a festivalul culorilor Holi cu localnicii din Munnar. Promit ca am sa te invat cum se face un masala chai adevarat si, daca ai curaj - cum sa porti un saree sau dhoti the indian way.
Mama Africa nu mi-a spus cum sa traiesc, ci mi-a aratat. Brutal ce-i drept: sa ma incred intr-un tanar, care ma trage de mana din multime, in adapostul unei case dintr-un cartier limitrof, in timpul unui protest stradal, sau in spusele unei batrane pe jumate oarba, care ma sfatuieste sa ma spal intr-un lac care vindeca orice boala.
Intr-o saptamana, de cand a inceput aventura africana, increderea ca ii voi supravietui a scazut considerabil. Evenimentele se desfasurau necontrolat in fata mea, asistam la propriul spectacol, fara a avea sansa unei replici. Mi-am pierdut vocea, si , o data cu ea puterea de a ma impotrivi. Au urmat, precipitat, zile in sectia de terapie intensiva, analize peste analize, rauri de glucoza si antibiotoce, intrebari despre antecedentele medicale intr-o franceza/ewe pe care nu o intelegeam nicicum. In izolarea camerei de spital am inteles intr-un tarziu ce se intamplase: pasisem in afara zonei de confort, intr-un loc unde fiecare clipa o traiam ca pentru prima data si nimic din jurul meu nu imi mai era familiar. Esuasem lamentabil in a repeta partitura atent compusa de acasa: „Sunt deschisa la orice va veni in calea mea! Sunt complet deschisa la orice va veni in calea mea!” Nimic mai departe de adevar. Ignorasem importanta salutului in cultura africana, nu aveam incredere in bunatatea omului de pe strada, eram suspicioasa si precauta la fiecare pas, purtam mereu cu mine frica ca ceva ingrozitor ma pandeste la fiecare colt.
Atunci a fost momentul cand mi-am propus sa nu-mi mai propun nimic. Sa vina ce are de venit. Am sa fiu de acord cu ce imi propui. Am sa fiu de acord cu ce ai sa-mi oferi. Am sa fiu de acord cu ce ai sa iei de la mine. „Nu” trebuie sa dispara - nu pot, nu sunt in stare, nu cred ca e sigur, nu e sanatos, nu e logic.
Astazi ma bucur de clipa asta. De momentul in care ma duc la scoala si elevii mei de la École La Voie no.3 din Adidogome ma intampina cu Hello Desiree! si nu Hello miss teacher! cand, in curte vine o mare de prichindei care ma trage de mana - „yovo, yovo bonsoir!” sau cand la pranz pot sa cobor pana in fata casei si sa-mi iau gogosi proaspat facute in strada de vecina noastra sau sa beau dintr-o nuca de cocos gasita aiurea sub un cocotier din apropiere.
E tarziu si ora de batut la tobe africane e pe terminate. Azi i-am invatat pe copii ce inseamna „harbour”. Pe litere, fiecare, si apoi cu toata clasa – „h??rbar”. Maine mergem la ocean, sa traim simplu in colibe pe nisip si sa dormim sub stele.
Viata e un dans intre zi si noapte, intre cald si frig. Care nu se opreste niciodata. Misca-te, cu cat balansul e mai mare, cu atat experienta dansului va fi mai profunda.
Sunt acasa. As putea face asta o viata intreaga!

Fifth Edition

5While closing the 4th edition of Scriptamanent, after the final meeting in Izmir, we are already preparing the new call for the next edition of the project. Stay tuned!

Login form